Sa trăim 1.000 de ani – vis sau coșmar?

Un conflict generațional se desfășoară în jurul unei întrebări tulburătoare: cu puterea IA, corpul devine maleabil, iar alungarea morții nu mai este un vis ci devine usor, usor realitate. Dacă acest obiectiv – considerat mult timp o fantezie transumanistă – ar fi atins, problemele cu care ne-am confrunta ar fi atunci de natură politică: ce argumente susțin din ce în ce mai mult ideea morții, cum să gestionăm gerontocrația, ce să facem cu generațiile mai tinere, cum să le ajutăm să intre pe piața muncii, nulitatea politicienilor, cum să salvăm specia umană, etc…

IA va multiplica productivitatea științifică, va accelera biologia și, în cele din urmă, va transforma medicina în inginerie. Dar în 2026, problema a devenit mult mai amplă. Nu mai este vorba doar de a ne întreba dacă vom trăi mai mult. Trebuie să analizăm ce devine o civilizație atunci când două lipsuri centrale dispar în același timp: lipsa inteligenței și lipsa timpului.

Inteligența devine abundentă, industrială și aproape gratuită. Și moartea începe să iasă din sfera destinului și să intre în cea a negocierii tehnice. Este un șoc antropologic. Prima dată, a fost descrisa posibilitatea. Acum ni se prezinta si motorul. Se analizeaza acum consecințele umane, politice, morale și generaționale ale acelui motor.

Probabil ca fac parte din ultima generație care va muri înainte ca medicina să devină cu adevărat regenerativă. Cei de 25 de ani, aparțin probabil primei generații care pot vedea moartea retrăgându-se masiv. Această asimetrie schimbă totul. Se vede o societate care riscă să fie aruncată într-un viitor fără manual de instrucțiuni.

Aparțin unei generații care a crescut cu ideea că: studiile, diplomele, efortul și specializarea ar deschide un viitor. Această promisiune se împlinește acum. Descoperim că va trebui să concurăm în principal cu sisteme capabile să citească, să scrie, să raționeze, să diagnosticheze, să programeze și să decidă mai reped decât umanitatea.

Tehnologia poate salva vieți, poate învinge boli, poate prelungi existența și poate democratiza inteligența. Văd și prețul posibil: retrogradarea tinerilor, dispariția muncii calificate, gerontocrația, secesiunea biologică a bogaților și pierderea punctelor de referință.

Generația tanara nu este ostilă progresului, dar se întreabă dacă nu va deveni pur și simplu o variabilă de ajustare în marea accelerare. Exista teama ca vom trăi foarte mult timp într-o lume care a devenit de nelocuit.

Se stie ca un intelectual care își subcontractează gândirea către IA pregătește deja vasalizarea fata de mașinile inteligente.

Unde ne situăm cu adevărat în ceea ce privește moartea morții? A devenit ea altceva decât o fantezie a unui miliardar din Silicon Valley? Nu există subiecte mai serioase de abordat mai întâi, cum ar fi Alzheimer sau Parkinson, unde nu se pare că facem prea multe progrese?

Moartea morții nu mai este un slogan provocator. Nimeni nu promite nemurirea biologică mâine dimineață. Pe de altă parte, ar fi la fel de absurd să spunem că nu se întâmplă nimic. Biologia îmbătrânirii și-a schimbat statutul. Vârsta nu mai este văzută ca o fatalitate metafizică, ci ca un set de procese: inflamație cronică, disfuncție epigenetică, senescență celulară, disfuncție mitocondrială, declin imunitar astfel fiecare mecanism devine o țintă.

Dr. Daniel BOTANOIU