Când Guvernul contestă Justiția, cine mai apără statul de drept?

Există un principiu care stă la temelia oricărui stat democratic: hotărârile judecătorești se respectă. Nu se negociază. Nu se relativizează. Nu se transformă în ținte politice.

În momentul în care Guvernul condus de Ilie Bolojan a ales să ducă în spațiul public un conflict cu Înalta Curte de Casație și Justiție, miza a încetat să mai fie una strict bugetară. Miza reală a devenit credibilitatea Justiției române și încrederea cetățeanului că legea este aceeași pentru toți.

România nu poate funcționa după regula simplă: respectăm hotărârile instanțelor doar atunci când ne convin.

Statul român cere zilnic cetățenilor să respecte legea, să execute hotărâri judecătorești, să plătească amenzi, taxe și obligații stabilite prin acte definitive. Dacă un cetățean refuză executarea unei hotărâri judecătorești, suportă consecințele prevăzute de lege.

Atunci de ce ar trebui ca Executivul să fie perceput ca având un alt regim?

Într-un stat de drept, Guvernul nu beneficiază de imunitate în fața hotărârilor instanțelor. Dimpotrivă, el are obligația morală și constituțională de a fie primul care demonstrează respect față de autoritatea judecătorească.

Declarațiile publice prin care se sugerează că instanța supremă și-ar fi depășit atribuțiile, înainte ca toate procedurile să fie epuizate, riscă să transmită un mesaj extrem de periculos: că Justiția poate fi contestată în arena politică atunci când soluțiile sale sunt incomode.

Aceasta nu mai este doar o dispută instituțională.

Este o lovitură dată încrederii pe care milioane de români încă o mai au în singura instituție unde cred că își pot găsi dreptatea: sala de judecată.

Pentru omul obișnuit, instanța reprezintă ultimul refugiu împotriva abuzului. Acolo nu contează funcția, partidul sau influența politică. Contează legea și probele.

Dacă însă chiar Guvernul începe să pună sub semnul întrebării autoritatea instanței supreme prin declarații publice și confruntări instituționale, ce mesaj mai primește cetățeanul? Că hotărârile judecătorești sunt obligatorii doar pentru cei fără putere?

Acesta este cel mai mare risc.

Nu suma aflată în litigiu. Nu impactul bugetar.

Ci erodarea lentă a încrederii într-o Justiție care trebuie să rămână independentă și respectată.

Executivul are dreptul să utilizeze toate instrumentele constituționale pe care legea i le pune la dispoziție. Însă între exercitarea unui drept și transformarea unei dispute juridice într-o confruntare publică există o diferență majoră.

Într-o democrație matură, procesele se câștigă cu argumente juridice, nu prin presiune mediatică. Hotărârile se combat prin căile prevăzute de lege, nu prin încercarea de a decredibiliza instanța care le pronunță.

Justiția este una dintre autoritățile fundamentale ale statului. Independența sa nu este un privilegiu al magistraților, ci o garanție pentru fiecare cetățean că drepturile sale vor fi apărate indiferent cine se află la guvernare.

Astăzi este vorba despre un litigiu între Guvern și Înalta Curte.

Mâine poate fi procesul unui fermier, al unui antreprenor, al unui profesor sau al unui pensionar care își caută dreptatea împotriva statului.

Dacă acceptăm ca autoritatea instanțelor să fie erodată prin declarații politice, atunci fiecare cetățean va avea mai puțină încredere că poate învinge statul atunci când legea îi dă dreptate.

Guvernele vin și pleacă.

Miniștrii se schimbă.

Majoritățile parlamentare se rescriu după fiecare scrutin.

Dar Justiția trebuie să rămână deasupra ciclurilor politice.

Pentru că, atunci când începe să fie slăbită una dintre puterile statului, nu pierde doar Justiția.

Pierde însăși democrația.

Unde-i lege, nu-i tocmeală. Iar primul care trebuie să respecte legea este chiar statul.